Hans Cristian Andersen s-a născut la 2 aprilie 1805, orășelul Odense, Danemarca (decedat la 4 august 1875). A fost un scriitor și poet, pentru basmele sale. Viața lui avea să înceapă ca o tristă poveste: viitorul mare scriitor s-a născut pe un pat ajustat dintr-un catafalc. Pentru că tatăl lui era atît de sărac, încît nu era în stare să-și procure un pat obișnuit. Așa dar din acest motiv în cartea de memeorii sau mai corect în autobiografica sa memorialistică, Hans Cristian Andersen avea drepate să-și asemuiască viața cu o poveste. Băiatul nu s-a putut duce o vreme la școală, din lipsa banilor. La 14 ani a plecat din orășelul natal, Odense la Copenhaga, capitala Danemarcei. Acolo a fost cît pe ce să moară de foame. Din fericre pentru el, și-a făcut prieteni ce au stăruit pe lîngă regele Frederick ca Hans să fie trimis la școală. Din acest motiv, el a învățat la o vărstă mai înaintată ceea ce alți copii studiau în primii ani. Curînd a început să scrie primele sale poezii. Poveștile, care l-au făcut cunoscut nu doar în țara lui, ci în toată lumea au apărut în 1835. Pe atunci, el împlinise 30 de ani. Pe lîngă aceste volume, a mai scris romane de aventuri, piese și cărți de călătorie. Autorul a vizitat cîteva țări străine, printre care Italia și Spania, iar peripețiile sale și frumusețele văzute acolo au apărut în paginile volumelor amentite înainte. A mai scris și multe basme cunoscute aproape în toată lumea. Cred că fiecare din noi a auzit de basmele lui Hans Cristian Andersen, și tot odată și poveștile lui.
Ultima lui culegere de povești a fost scrisă în 1872. După încă trei ani avea să piară, întristînd o mulțime de cititori din întreaga lume.
Hans Cristian Andersen în basmele și poveștile sale a redat tot ce e mai frumos din viață, dragostea de oameni.
La Biblioteca publică pentru copii V.Bielinski sunt toate cărțile a scriitorului Hans Cristian Andersen ce așteaptă utilizatorii săi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu