marți, 18 decembrie 2012


În ajun de Sf. Nicolae - fâcătorul de minuni



 
Ho, ho, ho - ați fost cuminți dragii moșului? Ați curățat cizmulițele frumos, le-ați parfumat (ca să nu leșine moșul) și le-ați pus la usă?

- Ia să spuneți acum - cine a fost cuminte și a primit cadouri și cine nu?

Marți seara , în ajunul sărbătorii de Sf. Nicolae, toți copii pregătesc cizmulițele pentru cadouri de la Sf. Nicolae. Din faptele și minunele sale, înțelegem că este plin de blândețe, bunătate, milostenie și dragoste, în special față de cei nevoiași, fiind supranumit “Făcătorul de Minuni”, păstrând şi rolul de Moş pentru copii.

Sunt câteva tradiții de Sf. Nicolai:

·     Tradiţia spune că Moş Nicolae aduce cadouri dulci copiilor cuminţi, dar tot el îi “pedepseşte” pe cei leneşi şi neascultători, care nu găsesc dimineaţa decât o nuieluşă. Acesta nu este însă singurul obicei legat de ziua Sf. Nicolae, se spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului (Crăciun), înseamnă că sfântul “a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.

·       Din popr se spune că în ziua de Sfântul Nicolae începe şi iarna. Iar atunci când acesta îşi scutură barba lui albă pe pământ va ninge.

·       Există obiceiul, la sate, ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou.

·        Totodată, în noaptea de Sfântul Nicolae, tradițiile românești vorbesc și despre ritualuri magice, farmece și prognosticuri meteorologice.

·        Astfel, se vor pune crenguțe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, ocazie cu care se va afla rodul livezilor din anul ce urmează.

 


luni, 17 decembrie 2012

BIBLIOTECA CONTEAZĂ ÎN VIAȚA UTILIZATORILOR


Biblioteca este un centru cultural și informațional, unde utilizatorii găsesc un popas sufletesc,
este loc de consum de expunere a creației comunitare și desemnare culturală, punct de întâlnire a multor cetățeni.
Pentru noi , cei de la filiala V. Bielinski mult contează ca utilizatorii noștri să nu uite de bibliotecă. Deaceea au fost rugați ca să ne scriie o impresie despre biblioteca noastră.

 

 

Scutari Olga ,educator gr.85

 

“Aduc mulţumiri lucrătorilor bibliotecii – V.Bielinski, pentru profesionalism pentru colaborare cu educatorii din gr.85 .De fiecare dată sunt binevoitoare,atente,cooperante la orice întrebare ce ţine de de oferirea literaturii pentru copii la orice temă.
Deseori venind la grădiniţă citeşte cărţi şi discută cu copii.La fel sun invitaţi copii în vizită la bibliotecă .
Fiind studentă îmi sunt oferite diverse cărţi pentru studiere ce ţine de psihologie şi pedagogie.”


 

 

Goraşov Valeria ,profesor de Limbă şi Literatură Română

 

“ În sila unor împrejurări eu împreună cu soţul meu am fost puşi în situaţia de a părăsi locurile trăite de o viaţă şi a prinde noi rădăcini în Chişinău.Nu e un lucru uşor,dar am fost mult ajutaţi de lucrătorii bibliotecii“V.Bielinski” şi mai ales de d-na Maria Guţu .
Treptat – treptat fiind ghidaţi în lecturile noastre,am prins drag de acest local şi a devenit pasiunea noastră.
Viaţa e darul de la Dumnezeu şi numai El decide când revenim la El.”

 

 

Chiorescu Olga

“Pășesc pragul bibliotecii V.Bielinski deja de un an de zile. Un an nu este atît de mult, dar suficient pentru a aprecia căldura, amabiliatatea și înțelegerea cu care ne întîlnesc și ne deservesc angajații ei. Aprecieri înalte și mulțumiri din suflet! Succese!.”

 

 

Pavel Darie, SCRIITOR

“Îmi face plăcere să pășesc pragul acestei case a cărții, unde s-au adunat mulți înțelepți ai lumii și stau tăcuți în rafturi, așteptînd să vadă cine va întinde mîina spre izvorul înțelepciunii. Sunt satisfăcut de foarte bune condiții aflate aici și MULȚUMESC celor care sunt ca niște călăuze îndrumătoare, sunt bibliotecare/Pentru lumea aicea toată/Să nu să se închidă CARTEA NICIODATĂ”

Familia Midrigan

 

  "Biblioteca este calea către altă lume, plină de magie și povești fermecate,. Datorită locației bibliotecii , ea ne oferă un acces ușor în acestă lume minunată.

Atât copiii cât și noi maturii putem găsi o gamă largă de cărți interesante, care pot fi savurate în incinta bibliotecii sau luate acasă. Vă mulțumim că exisistați".

 

 

Familia Cabac

 

"Familia noastră vrea să aducă calde mulțumiri colectivului a Filialei V.Bielinski a BM "B.P.Haasdeu" . În deosebi vrem să subliniem marea atenție din partea angajaților care întotdeauna sunt la curent cu toate, știu ce au și ce nu au în bibliotecă. Sunt gata să te ajute în căutareaaterialului necesar, dau dovadă de cunoștințe, de îngăduire și se simt cei 7 ani de acasă.

Dacă treci pragul odată, vei veni de sute și sute de ori, deoarece ești întâlnită cu zâmbet și petrecută la fel".

 

joi, 13 decembrie 2012

Vino, vino, Moş Creciun !

Hei se apropie sărbatorile de iarnă!
Sarbatorile de iarna sunt minunate, singura placere iarna...între atât frig şi vreme mohorâtă.
Oricare ar fi ele, dar sunt în primul rînd, o sursa de bucurie. Bucuria vine de la filiala V. Bielinski  cu o expoziție de carte pentru sărbătorile de iarnă .






                                                                







Noaptea Strigoiilor - noaptea Sfântului Andrei


 
Ați auzit ? Astăzi este noaptea Sfântulu Andrei, noaptea strigiolor, vârcolacilor, moroilor și lupelor, noaptea morților vii. Tradițional în noaptea de 12 spre 13 noiembrie fetele mari fac farmece de dragoste, aflarea ursitei și rodnicieib viitorului an. Este o zi potrivită pentru ritualuri de vindecarea a bolilor, alungirea a farmecelor, blestemelor, spiretelor .

Rugăciunea care-ţi aduce însănătoşire

Dacă ai probleme de sănătate, de Sf.Andrei margi la biserică, se ia o crenguță de busuioc și apă sfințâtă. Acasă se pun într-un vas de lut nou, se face semnul crucii de trei ori și se rostește următoarele rugăciuni: "Tată ceresc, tu știi luptele pe care le experimentez - durerea și disperarea. Tu știi dorința inimii mele să fiu vindecat de acestă boală ( spuneți suferința). Te rog acum acordă-mi atingerea Ta vindecătoare. Știu că Tu poți să mă vineci, exact ca în vremurile bibliei. "

Usturoiul te fereşte de spiritele rele

Noaptea Sf. Andrei este considerată şi noaptea Strigoilor, a celor trecuti în nefiinţă care nu şi-au găsit liniştea. Aşadar, pentru a îndepărta spiritele care-ţi pot bântui casa, e bine să ungi tocurile uşilor şi ferestrelor cu doi căţei de usturoi.

Evident , există și de data acesta legende fermecătoare cum ar fi cea relatată de B.P.Hasdeu:

"Cică într-o noapte spre Sf.Andrei, au prins strigoii un omîn câmp și l-au luat cu ei la un hotar ca să se bată. I-o dat în mâni o limbă de meliotoi și l-o învățat cum să zică atunci când o da. Dar omul, în loc să zică cum l-o învățat ei, zicea: "rănesc, ologesc, șchiopez, chioresc" și pe care cum îl pălea , îl rănea, șchiopa, chiora. S-o bătut așa pân la cântatul cucușilor, apoi a fugit strigoii și omu o venit acasă "

Ce varmece se fac De Sf.Andrei

În noaptea de ajunul zilei Sf.Andrei, fetele nemăritate , se așăza în cerc și pun la mijloc un gâscan. Cea spre care se îndrepta el, încercând să fugă, se va mărita curând. Dacă fata mătură pe jos în bucătărie, complet dezbrăcată și cu o mătură nefolosită până acum, își va visa ursâtul. În acea noapte fata nemăritată, dacă presară sub pernă boabe de grâu sau dacă înainte de a merge la culcare mănâncă un hering își va visa alesul. Fetele mai ghicesc ursitul cu ajutorul parilor de la gard, astfel, noaptea, pe întuneric, ating un par, de la care numără în continuare până la al nouălea par, pe care leagă o sfoară sau lână roșie. A doua zi merg să vadă cum le va fi alesul. Dacă parul este drept și neted, viitorul soț va fi tânăr și frumos, dar sărac. Dacă parul va fi scurt și noduros, soțul va fi bătrân și sărac, iar de va avea coarjă groasă, va fi bogat. dacă parul este cu multe crăci, ursitul va fi văduv cu mulți copii.
De Sf.Andrei se descântă sare, se îngroapă sub pragul staulelor de vite, apoi a doua zi se scoate și se dă vitelor să lingă, ca să fie ferite de vrăgitoare