Ion Creangă s-a născut pe 1 martie în 1837, în satul Humulești. A fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor sale. Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.
În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal Humulești, unde copiii erau învățați de dascălul satului. Mai tîrziu este trimis la bunicul din partea mamei, David Creangă. Acesta îl duce la școala din Broșteni. În 1853 este înscris la școala Domnească de la Tîrgu Neamț. După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la școala catihetică din Falticeni. Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Falticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul interior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola. S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri.
Umorul lui Ion Creangă este însuși umorul vieții, al acestui fenomen organic, în care durerea și bucuria, răul și binele, prostia și intelegența, umbra și lumina se îmbrățișează alternativ, ca s-o exprime în toată realitatea.
La 31 decembrie 1889 se stinge din viață în urma unui atac cerebral
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu