luni, 26 august 2013

Ziua Independenței a Republicii Moldova



Ziua Independenței este sărbătoare natională a Republicii Moldova sărbătorită pe data de 27 august în fiecare an. În aceasă zi se sărbătorește căpatarea independenței față de Uniunea Sovietică în 1991. În această zi se depun flori la monumentul lui Ștefan cel Mare.
Pe data de 25 august a fost organizat un concurs de creație  pe tema ”Limba Noastră e o comoară”  în care au participat toți doritorii din cartierul localtiv din preajma bibliotecii V. Belinski. De asemena a fost organizată o discuție despre Patrie, drapel și limbă.

vineri, 19 iulie 2013

Biblioteca in culori de vara.



În amintirea verii ce a trecut  Biblioteca este activă și vara aceasta, vă invităm și anul acesta la bibliotecă  cu multe varietați de cărți  ce  propune celor pasionați  de citire, să nu uităm și de  Programul lecturile verii care vine cu un program  bine structurat cu:
Citim și discutăm, jocurile copilăriei, cunoaștem istoria orașului, dezvoltăm creativitatea.

Ce poate fi mai frumos o vară petrecută la bibliotecă .
Cititorii care doresc să lectureze o carte sau vor să afle o informație folositoare  pot găsi cu ușurință rafturile cu cărți la filiala V. Bielinski , cu toate acestea cititorii vin la bibliotecă pentru că au nevoie de cărțile care trebuie să le citească vara, propuse de profesori.


Avem  și pentru cei mici cărți frumoase de povești din colecția Walt Disney .
Vrei și tu să fii activ vara aceasta ? Te invităm la bibliotecă.


                                                        


marți, 16 iulie 2013

Biblioteca lecturează în parc



Vă imaginați o biblotecă în aer liber? Asta noi o facem an de an cu Programul lecturile verii, cu o colecție  bogată de cărți. Ce poate fi mai frumos de cît să lecturezi la aer liber. Vă asteptăm la biblioteca din parc.

miercuri, 10 iulie 2013

Cartea în stradă.



 Într-o eră a comunicării on-line în care principala sursă de informare și documentare devine Internetul mulți s-ar întreba de ce să mai citim cărți. De ce să mai mergem la biblioteci 

publice, când totul este la îndemâna noastră printr-un simplu click.

Cu toate acestea, în ciuda modernizării accelerate, cartea este și va rămâne în continuare un sistem complex de comunicare, fiind un element indispensabil al vieții noastre.

Scopurile pe care le urmarim noi bibliotecarele este de a promova cartea mai departe unde ne vom afla. Descoperirea unei  cărți ne va ajuta cu siguranță în crearea unei punți comunicaționale cu persoanele din jurul nostru, cu familia, prietenii sau cunoștințele noastre. Să ne adunăm dar cărţile şi să ne regăsim în lectură, să ne adunăm în cărţi şi în zei, căci doar astfel mai putem avansa din natură în cultură.

Astfel trebuie să vă spunem că după Programul Lecturile Verii care in luna iulie și august parcurge in Parcul Dendrariu, singura cale posibilă ca vizitatorii parcului să mai răsfoiască cîte-o carte. Curiozitatea le-a fost cît se poate de mare cînd le-am pus cîteva întrebări cum ar fi:

   Vă puteți lăsa fascinați de proza unor scriitori precum Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, George Călinescu, de poezia unor autori precum Tudor Arghezi,Lucian Blaga, Ion Barbu, sau de creația dramaturgică a lui Mihail Sebastian și Camil Petrescu.

La care raspundeau:

         Cartea este singura care ne oferă șansa de a pătrunde tainele lumii în care trăim, oferindu-ne spre analiză felii de viață reală prin iluzia scriitoricească propusă.

Sau:

        Redescoperiți aceste nume sonore ale literaturii noastre, citindu-le cărțile mai puțin cunoscute și analizate.

Răspuns:                            

        Fie că este vorba de subiecte tradiționale sau chiar inovatoare, cartea are darul de a ne transpune într-o lume veridică sau fantasmagorică, fascinându-ne până în cele mai mici detalii.

In concluzii cum spunea Nicolae Manolescu :

      “ La ce sunt bune cărțile ? Îmi vine să răspund :la tot și la nimic. Poți trăi foarte bine fără să citești. Milioane de oameni n-au deschis niciodata o carte. Ai vrea să le explici ce pierd, e tot una cum  ai explica unui
surd frumusețea muzicii lui Mozart. În ce mă privește, mă număr printre cei care nu pot trăi fără cărți. Sunt un vicios al lecturii. Am nevoie să citesc așa cum am nevoie să mănânc și să beau. Hrana pe care mi-o oferă lectura îmi este la fel de indispensabilă ca si aceea materiala.Resimt fiecare zi fără o carte ca pe o aia pierdută “ .


Așa că cum nu ar fi și cum nu ai da importanță lecturii în viața omului este comoara fără preț,este învățătorul care te conduce la bine, te face să te bucuri, să râzi si să plîngi. O carte te trimite la alte cărți și toate împreună formează baza trainică a căutării noastre.Cartea nu doar iți dezvoltă vocabularul, ci  face să fim mai buni ,ne ajută să trecem mai uşor peste greutăţile vieţii , ne întăreşte.





luni, 24 iunie 2013

De ce citim?


Cartea îi atrage pe cititori prin conţinutul ei atristic. De îndată ce începe să citească, cititorul cunoaşte o lume nouă, interesantă. El are impresia că participă la fapte vitejeşti şi la evenimentele din cuprinsul cărţii. Pe unii eroi îi iubesc, îi simpatizează, pe alţii nu îi agrează. Băieţii se identifică cu Făt-Frumos sau alt erou îndrăgit, iar fetele cu Ileana Cosânzeana sau alte personaje feminine pozitive.
Şi pe cît e de simplă întrebarea De ce citim ? sau  De ce avem nevoie de lectură? pe atît e clar şi răspunsul la care au răspuns cititorii  care fregventează Filiala V.Bielinski .

Midrigan Larisa
 Cartea citită în copilărie  pentru mine rămâne prezentă în amintire aproape toată viaţa şi are o influenţă asupra dezvoltării a personalităţii mele. Lectura  mi-a oferit o posibilitate de a-mi completa singură cunoştinţele, de a le lărgi, contribuind la propria mea formare. La început, am lecturat cărţi la recomandarea învăţătoarei, care aparţin literaturii pentru copii, iar mai apoi din plăcere. 
 
 Podoleanu Elena
 
 Am început a lectura după  ce am  reuşit să descifrez singură  şi cu relativă uşurinţă tainele literelor. Numai formarea interesului pentru lectură  a fost  suficient pentru a face copil din mine  zburdalnic, dornic de joc, unul care se cufundă ore întregi în lecturarea unei cărţi, pentru că iubesc mirosul cărţilor care ascund în ele tainele lumii, istoria ei.

Ibraghimova Ala
 
Pentru că mă face să meditez  datorită imaginii care e descrisă în carte, cărţile vechi care păstrează trecutul zilelor noastre, iar cele noi prezentul de acum şi de avînt spre noi experienţe.
Avînd o carte în mînă orice minut liber este eficient, astfel mă detaşez de la problemele cotidiane şi aflu multe lucruri interesante.

Țurcanu Alina
 
Lecturînd îmi dezvolt imaginaţia şi pot  visa la nişte lucruri pe care nu le poţi înîlni zi de zi şi găsi răspunsuri la problemele care mă frămîntă, aş sublinia mai mult atenţia asupra literaturii  de beletristică care o înţeleg atît de mult şi o aplic în propria viaţă.

Adam Victoria
 
Gustul pentru lectură carte s-au format  în primii ani de şcoală,  a rămas  pentru toată viaţa o obişnuinţă utilă, lectura formând progresiv  tânăra cu o cultură comunicaţională şi literară de bază, capabilă să înţeleag lumea din jurul meu să comunic şi să interacţionez cu semenii exprimându-mi gândul, stărea, sentimentele, opiniile, să fiu sensibilă la frumosul din natură şi la cel creat de om.
La părerile expuse de cititori am aflat de ce e nevoie să citim, şi de ce sunt importante cărţile în viaţa noastră sau dacă ar trebui să fie? 
 
Pentru că:
 
Cartea este un izvor nesecat din care se adapă orice cititor indiferent de vîrsta care o are dar să nu iutăm că cartea a fost, este şi va rămîne. 
Şi totuşi de ce citim? pentru ca să evaluăm ca omenire.
La început a fost cuvîntul, iar apoi a fost şi gîndul. 
 

vineri, 21 iunie 2013

Cartea, lectura şi biblioteca.







Cartea e călăuză spre cunoaştere, spre putere, spre zâmbet, frumos, mister şi adevăr. Ea este o comoară fără preţ, în care unii îşi adună cele mai frumoase gânduri, ca alţii să le poată folosi în voie.
Pentru a-i determina pe copii să devină cititori pasionaţi este necesar să le formăm cu răbdare şi străduinţă gustul pentru lectură, deaceea am mers la grădiniţa Nr .211, ca prin Programul Lecturile verii  să -i îndemnăm  pe copii să citească. 

luni, 3 iunie 2013

La bibliotecă printre cărți

 
 
 
Bibliotecarele de la Filiala V.Bielinski își îndrumă cititorii spre fascinanta lumii a cărții, aici, aproape zilnic, vin cititorii să se scufunde în filele cărților.  An de an la bibliotecă se petrece Programul lecturile verii .
În cadrul acestui Program invitații noștri au fost copii de la grădinița Nr. 62, împreună cu educătoarea Pleșca Ecaterina. Copii au pregătit pentru oaspeții dragi un spectacol extraordinar, cu recital de poezii, cîntece, dansuri din sceneta, scrisă de autorul Spiridon Vangheli GUGUȚĂ ȘI PRIETENII SĂI.
Scopul acestui program este de a pune la dispoziția  utilizatorului literatura aleasă pe vară și de a fregventa biblioteca, cu mare drag, de a răsfoi literatura aleasă pentru ei.În fiecare an biblioteca diversifică programul, pentru a le da cititorilor preferința de lectură în perioada vacanței mari.Pe parcursul verii ne așteaptă multe aventuri, lecturi interesante, concursuri, ce sunt foarte importante în captivarea a intereselor a copiilor.